Cinci semne că un copil suferă la școală, deși spune că totul este bine

De ce copilul devine brusc agitat la intrarea în gimnaziu?

Există numeroase situații în care un elev revine acasă după o zi la școală și, întrebat de părinți despre cum a trecut ziua, La întrebarea dacă s-a întâmplat ceva special, copilul confirmă adesea că nu. Acest tip de dialog este frecvent în multe gospodării.

Dar, în zilele următoare, pot apărea schimbări subtile dar semnificative: somnul devine agitat, copilul se plânge de dureri abdominale înainte de plecare, devine irascibil din motive banale sau refuză să participe la antrenamentele sportive pe care anterior le aștepta cu nerăbdare.

Psihologul clinician Sorin Porneală oferă explicații privind transformările comportamentale ale minorilor atunci când aceștia trec prin dificultăți pe care le ascund de familie și sugerează metode prin care părinții îi pot încuraja să-și exprime nemulțumirile. Dacă observi că un copil se comportă neobișnuit în această fază de readaptare la mediul școlar și suspectezi existența unor probleme, primul factor pe care trebuie să îl iei în calcul este grupa de vârstă.

Un elev din ciclul primar nu posedă neapărat abilitatea de a formula explicit sentimente precum mă simt marginalizat, îmi este frică sau evenimentele din jurul colegilor mă afectează negativ.

Specialistul subliniază că, la copiii din clasele primare, în intervalul de vârstă cuprins între 6 și 10 ani, suferința interioară se exteriorizează aproape exclusiv prin manifestări corporale și comportamentale, nu prin discurs verbal. Acest lucru se datorează faptului că ei nu au încă maturitatea neurologică necesară pentru introspecția emoțională.

La această etapă, este rar ca un copil să declare direct că se simte exclus sau speriat; de multe ori, nici măcar nu conștientizează clar aceste stări.

Situația se transformă odată cu intrarea în gimnaziu. La preadolescenți și adolescenți, cu vârste peste 11 ani, peisajul psihologic diferă semnificativ. Apare o gamă mult mai complexă de capacități cognitive și sociale, dar și o presiune nouă, legată de imaginea de sine, apartenența la grup și formarea identității.

În acest caz, indiciile de urmărit includ retragerea socială, critică excesivă față de propria persoană, tulburări de somn sau o scădere vizibilă a energiei.

Diferența fundamentală constă în faptul că adolescentul deține capacitatea de a verbaliza ce simte, însă, în majoritatea cazurilor, optează pentru tăcere.

Psihologul clinician Sorin Porneală recomandă părinților să fie vigilenți, în special în momentele în care copiii abandonează activitățile pe care le iubeau, dar și în fața oricăror modificări de rutină sau comportament. Iată cinci semnale care ar trebui să stârnească atenția:

Primul indicator este modificarea somnului și a apetitului, fără o justificare clară.

Un copil care prezintă probleme cu somnul sau alimentația poate indica faptul că traversează o perioadă dificilă, mai ales dacă aceste schimbări survin brusc și nu există o cauză evidentă.

Semnele subtile ale copilului ascund o transformare majoră!

Oare minte atunci când afirmă că este în regulă?, se întreabă mulți părinți.

Psihologul consideră că este o întrebare tot mai frecventă și susține că primul aspect de înțeles este că un copil nu mințe când spune totul e bine.

Pur și simplu, nu dispune încă de vocabularul emoțional necesar pentru a exprima altceva. Astfel, în lipsa cuvintelor, el comunică prin comportament, aspect la care trebuie să fim atenți.

Un astfel de semn trebuie analizat în contextul general. O noapte agitată sau o perioadă în care copilul consumă mai puțină hrană nu constituie, singure, dovada unei suferințe profunde.

Situația devine relevantă doar atunci când persistă în timp.

Copilul care declară că «e bine» la școală, dar brusc întâmpină dificultăți cu adormitul, se trezește în timpul nopții sau refuză masa (sau, dimpotrivă, mănâncă mult mai mult pentru a se calma), transmite un mesaj pe care nu îl poate articula verbal.

Corpul vorbește atunci când mintea nu găsește formulările potrivite, completează Sorin Porneală.

Al doilea semn este revenirea la comportamente problematice pe care copilul le depășise deja.

Poate părea neobișnuit ca un copil de 7 sau 8 ani, care dormea singur, să-și dorească din nou să se mute în patul părinților. Sau să solicite frecvent ajutor pentru sarcini pe care știe deja să le execute independent. La fel de neașteptat este să aibă pusee de plâns sau să revină la accidentarea în pat, ca în perioada în care era mai mic.

Această regresie este temporară și nu trebuie interpretată ca un eșec al dezvoltării copilului, explică Sorin Porneală.

Un copil care devine brusc mai «mic» decât vârsta sa cronologică semnalează o presiune internă pe care încearcă să o gestioneze prin regresare la un stadiu în care se simțea mai în siguranță.