Întrebări de pus mamei tale

Mama a plecat la scurt timp după nașterea copilului meu!

Parcursul nostru prin viață poartă amprenta profundă a lecțiilor acumulate și a modului în care reacționăm la acestea. Vrând-nevrând, figurile parentale își pun o amprentă masivă asupra identității pe care o dobândim în timp.

Indiferent că ne propunem să călcăm pe urmele lor sau dimpotrivă, să fim complet diferiți, fiecare opțiune reprezintă o replică directă la educația primită. Din fericire, mă bucur de o relație extraordinară cu mama mea. Deși perfecțiunea nu există în rândul mamelor, între noi s-a format o legătură extrem de puternică.

Dinamica unică dintre mame și fiice ascunde întotdeauna o magie aparte.

Acesta este motivul principal pentru care o am alături pe scriitoare Dara Kurtz, autoarea volumului „I am My Mother’s Daughter: Wisdom on Life, Loss, and Love”, care a acceptat să ne împărtășească câteva interogații esențiale pe care să i le adresăm celei care ne-a dat viață.

Nu este nevoie să așteptați o zi festivă sau un context precum Ziua Mamei pentru a deschide aceste discuții. Mă refer la aspecte legate atât de propria voastră persoană, cât și de parcursul ei existențial. Sunt acele chestionare sufletești capabile să consolideze legătura dintre voi, oferindu-vă în același timp o fereastră către aspirațiile și gândurile sale ascunse. Deși formularea poate părea copleșitoare, este vorba despre acele întrebări cruciale pe care ar fi bine să i le adresezi mamei tale înainte ca ea să se stingă.

Avem tendința iluzorie de a crede că părinții noștri ne vor fi alături pentru eternitate, însă realitatea ne arată contrariul.

Trecând prin experiența tragică a pierderii propriei mame, Dara Kurtz vine în fața noastră cu trei chestiuni fundamentale pe care regretă că nu a apucat să i le adreseze femeii care i-a dat viață.

Cine este Dara Kurtz? La vârsta de 42 de ani, după ce a primit un diagnostic dur de cancer mamar, a decis să pună punct unei cariere de două decenii ca și consilier financiar și bancher personal, alegând să se dedice scrisului, conferințelor și realizării de podcasturi.

În prezent, blogul ei personal, Crazy Perfect Life, accesibil la adresa www. crazyperfectlife. com, atrage un public numeros. Cea mai recentă carte publicată de Dara explorează legătura intergenerațională dintre mame și fiice. Cei interesați să comande volumul pot accesa linkul dedicat pentru a beneficia și de cinci cadouri gratuite: https://crazyperfectlife. com/i-am-my-mothers-daughter/.

La scurt timp după venirea pe lume a primului meu copil, mama mea a încetat din viață. Această lovitură nemiloasă a destinului s-a transformat în cel mai dificil test al existenței mele. Îmi amintesc că, în acele momente, mă sfâșiau două trăiri extreme: bucuria imensă de a fi devenit mamă pentru o fetiță și durerea copleșitoare pricinuită de dispariția mamei.

M-am trezit navigând pe ape necunoscute din ambele perspective, lipsită de repere clare privind gestionarea acestor stări.

Faptul că mama mea nu a apucat să-și cunoască cele două nepoate, iar ele nu au avut șansa de a o întâlni, a generat o suferință greu de descris.

Au trecut deja două decenii de la plecarea ei în neființă, timp în care am avut ocazia să reflectez profund asupra multor aspecte. Un gând persistent a continuat să iasă la suprafață de-a lungul anilor: regretul că nu am obținut E vorba despre acele curiosități pe care mi-aș fi dorit nespus să i le adresez înainte ca ea să piardă lupta cu viața.

Atunci când mama era grav bolnavă, niciuna dintre noi nu a avut puterea psihică să accepte adevărul implacabil că nu va învinge cancerul.

Chiar mă cunoșteam cu adevărat?

Eram incapabilă să înfrunt acea realitate și să formulez întrebările ale căror Printr-o fericită coincidență, am dat peste o pungă de tip Ziploc plină cu scrisori pe care mama mi le trimisese începând de la vârsta de nouă ani, când am mers prima oară în tabără, și continuând până la absolvirea facultății.

Această descoperire miraculoasă mi-a oferit în sfârșit o parte din lămuririle căutate cu disperare. Recitind acele rânduri, am simțit din nou prezența puternică a personalității sale, i-am auzit timbrul vocii și am putut desluși mai clar profilul femeii care a fost mama mea.

Corespondența conținea frânturi de Iată trei chestiuni capitale pe care să i le adresezi celei care te-a crescut, înainte de despărțirea definitivă.

Povestește-mi totul despre perioada în care eram o fetiță mică.

Deși aveam impresia că dețin suficiente informații despre propria persoană, despre anii copilăriei și procesul de maturizare, abia odată cu nașterea primului meu copil am realizat imensitatea necunoscutelor mele. Nu este vorba despre evenimente grandioase, ci despre acele detalii minore a căror cunoaștere ar fi adus multă bucurie.

Există aspecte asupra cărora nici măcar nu meditezi în raport cu propria ta copilărie, până în clipa în care experimentezi statutul de părinte și te afli în mijlocul tumultului generat de creșterea unui minor.

Par a fi curiozități banale, cum ar fi: Care era mâncarea mea preferată? Am fost un bebeluș cuminte? Ce pasiuni aveam în fragedă pruncie?

Cum arăta viața noastră în acele vremuri?

Aceste semne de întrebare, alături de multe altele, m-au însoțit constant pe măsură ce fiicele mele au crescut. Odată ce fiecare dintre fete a pășit într-o nouă etapă de dezvoltare, lista nelămuririlor legate de propriul meu trecut s-a mărit.

Deși mă consider binecuvântată să am un tată extraordinar, el nu deține Sincer vorbind, au aceste detalii vreo importanță majoră? Probabil că nu. Cu toate acestea, de nenumărate ori de-a lungul timpului m-am trezit gândindu-meme: „Ce mult mi-aș dori să o pot întreba pe mama despre asta!”.

Odată cu decesul ei, un volum uriaș de informații despre primii mei ani a fost îngropat pentru totdeauna.

2. Ce vise și speranțe ai pentru mine și pentru viitorii tăi nepoți?

Am avut ocazia să o privesc pe mama cum reușea să îmbine studiile universitare postliceale cu o carieră solicitantă și responsabilitatea creșterii a doi copii, făcând toate acestea simultan. Conștientizez că a trecut prin momente de o dificultate extremă, însă nu am purtat niciodată discuții deschise despre obstacolele întâmpinate în încercarea de a menține echilibrul între viața profesională și cea personală, ori despre lecțiile desprinse din acele experiențe.