Copii nu învață literele în ordine alfabetică la clasa pregătitoare

Programa școlară vizează înțelegerea mesajelor verbale!

De ce succesiunea alfabetică a literelor nu este regula la clasa pregătitoare

Ultimele știri

Aurora boreală la Seattle: de ce cerul strălucește acum și cum o vezi25 de jocuri prin care copii invață fără să simtă că studiazăȘcoala a generat un portret AI al unei fetițe de 6 ani, iar mama cere explicațiiSimmons retrage din comerț cuiburile de bebeluși Kozy și Nido

Deși mulți părinți presupun automat că procesul de alfabetizare urmează rigid secvența A-B-C, realitatea din sălile de clasă este una diferită.

În primul an de studii, micșorii elevi abordează lumea scrisului printr-o metodologie care prioritizează funcționalitatea și utilitatea imediată a semnelor grafice, nu simpla memorare a ordinii canonice a alfabetului.

Această abordare este explicată detaliat de Cristina Ungureanu, un cadru didactic specializat în învățământul primar, care subliniază faptul că accentul nu este pus exclusiv pe retinerea denumirilor literelor, ci pe capacitatea de a distinge sunetele, de a le lega de corespondentele lor vizuale și de a construi bazele pentru lectura și scrierea autonomă.

Ordinea în care sunt prezentate literele nu este fixă, fiind condiționată de multiple factori: metodologia pedagogică aleasă, manualele și caietele de lucru utilizate, precum și planificarea individuală a fiecărui învățător. Programa școlară oficială definește clar competențele pe care elevii trebuie să le dobândească, însă nu impune o secvență unică și obligatorie în care trebuie parcurse toate semnele alfabetului.

Astfel, fiecare profesoare are libertatea de a adapta procesul în funcție de ritmul clasei.

Conform afirmațiilor învățătoarei Cristina Ungureanu, documentul programatic pentru clasa pregătitoare, sub disciplina „Comunicare în limba română” – denumirea oficială a materiei în primii trei ani de școală – este orientată spre formarea abilităților practice. Acesta specifică ce trebuie să stăpânească elevii, fără a dicta o succesiune rigidă a literelor pe care toți educatorii ar fi obligați să o respecte. Prin urmare, absența unei liste standardizate naște întrebarea legitimă: în ce ordine exactă descoperă copiii literele? La nivel de clasa pregătitoare, inițierea în arta cititului se realizează gradual, prin activități care respectă particularitățile psihologice și cognitive ale preșcolarilor.

Programa școlară vizează, printre alte obiective, capacitatea de a înțelege mesaje verbale, de a identifica textele scrise din mediul înconjurător și de a compune enunțuri simple. În domeniul specific al lecturii, curriculum-ul include familiarizarea cu forma mare și mică a literelor de tipar, precum și exerciții de citire a cuvintelor de pe etichete, asociate cu imagini sau obiecte concrete.

În practică, învățătorul decide secvența literelor bazându-se pe obiectivele curriculare, pe vârsta elevilor și pe progresia logică a învățării. Cristina Ungureanu menționează că alege materiale didactice specifice pentru primul an școlar și respectă ordinea prevăzută în acestea. Introducerea literelor se poate face plecând de la numele propriu al copilului, de la obiecte familiare, de la denumiri de animale sau de expresii din poveștile preferate.

Strategia permite prioritizarea literelor care oferă posibilitatea de a construi rapid cuvinte elementare. De exemplu, în anul școlar curent, profesorii utilizează literele mari de tipar pentru a scrie termeni precum TABLĂ, CATEDRĂ, PERETE sau JUCĂRII. Acestea sunt obiecte prezente constant în sala de clasă, permițând copiilor să vadă legătura directă dintre semn și obiectul concret.

Literele pot fi grupate și prezentate în succesiuni variate, în funcție de resursele didactice alese și de strategia adoptată de cadrul didactic. Nu există o singură listă universală pe care toți copiii din pregătitoare să fie obligați să o parcurgă în aceeași ordine. Motivul pentru care nu se respectă automat ordinea alfabetică rezidă din diferența de scop între memorizarea alfabetului și învățarea actului de a citi. Secvența A-B-C este extrem de utilă pentru reținerea alfabetului, pentru consultarea lexicoanelor sau pentru organizarea vocabularului, dar nu este cea mai eficientă pentru dobândirea abilității de a decoda textul.

Obiectivul principal al inițierii în citire este ca micșorul elev să poată recunoaște literele, să le lege de sunetele corespunzătoare și să le combine pentru a forma cuvinte. Asocierea dintre sunet și literă este pilonul fundamental în această etapă inițială, deoarece ajută copilul să înțeleagă principiul alfabetic: sunetele rosite de noi au o reprezentare grafică precisă.

Invățătoara explică dezavantajele predării alfabeticiste?

În clasa pregătitoare, această legătură sunet-literă constituie temelia pentru dezvoltarea ulterioară a lecturii conștiente și a scrierii. La început, procesul necesită o abordare sistematică, prin exerciții de ascultare atentă, antrenament în pronunție, identificare vizuală, jocuri interactive și combinarea sunetelor.

Un educator poate opta să introducă anumite litere mai întâi, având în vedere posibilitatea de a le combina în silabe și cuvinte simple. În loc de a memora doar denumirile abstracte ale literelor, copilul exersează relația dintre sunet și semn și observă progresiv cum se construiesc cuvintele. Cristina Ungureanu afirmă că nu consideră probabil că cineva predă literele în ordine strict alfabetică în această fază. Ea își amintește că, când a urmat primele patru clase de școală, primele două litere pe care le-a învățat au fost A și M. Primul cuvânt descoperit a fost MAMA, iar prima propoziție a fost „Ana are mere”. Scopul familiarizării cu alfabetul și al stabilirii unei succesiuni clare nu justifică, în opinia sa, predarea literelor în această ordine liniară.

Invățătoara explică și dezavantajele unei predări alfabeticiste: incapacitatea de a forma imediat cuvinte și lipsa consolidării asocierii dintre sunete și litere. Deși predarea în ordine alfabetică nu este eronată în sine, Cristina Ungureanu nu vede logica de a o aplica când ținta finală este cititul, formarea silabelor și apoi a cuvintelor simple.

Pentru părinți, aspectul crucial nu este ordinea exactă în care apar literele, ci progresul real al elevului în recunoașterea acestora, în stabilirea legăturii dintre sunete și semne și în capacitatea de a aplica aceste cunoștințe la citirea și scrierea unor cuvinte simple. Ritmul de asimilare variază de la un copil la altul, iar exercițiile trebuie calibrate conform nivelului de dezvoltare al fiecărui mic școlar. Progresul se manifestă prin recunoașterea literelor, identificarea sunetelor, asocierile corecte și capacitatea de a integra aceste achiziții în jocuri și activități de limbaj. Părinții ar trebui să monitorizeze evoluția reală a copilului, nu poziția sa în parcurgerea alfabetului.

Este inutil să știe toate literele, să le recunoască sau chiar să le deseneze, dacă nu reușește să construiască o silabă sau un cuvânt simplu.

Comunicarea frecventă cu învățătorul este esențială, acesta fiind cel care poate ghida părintele în direcția potrivită și poate indica dacă este necesar un sprijin suplimentar.

În ceea ce privește implicarea acasă, deși mulți părinți consideră că școala ar trebui să asume exclusiv responsabilitatea învățării, învățătoara Cristina Ungureanu detaliază modalitățile prin care familia se poate integra, fără a crea presiune și fără a contrazice metodele din clasă. Principiul de bază este colaborativ: părinții pot consolida ceea ce copilul învață la școală. Ei pot întreba dacă a descoperit o literă nouă, apoi să o caute împreună în cărți sau pe diverse ambalaje.

Jocurile interactive, precum concursurile de a găsi cât mai multe cuvinte care încep cu un anumit sunet, modelarea literelor din sârmă plușată sau plastilină, desenarea acestora sau încercuirea literelor nou-învațate, sunt metode eficiente.

Totul trebuie să se desfășoare sub forma unui joc, niciodată sub forma unei testări rigide de tipul „vedem ce ai învățat azi”.

O întrebare frecventă a părinților este cum să gestioneze literele pe care copiii nu le-au învățat încă la școală: trebuie evitate sau acceptate? Invățătoara sugerează că nu este necesar să le evite, ci să pună accent pe consolidarea celor deja stăpânite și pe asocierea corectă sunet-literă.

Dacă, de exemplu, întâlnesc un cuvânt care conține o literă nouă și unică, iar copilul spune că nu o cunoaște, părintele poate interveni natural: „uite, ca să citești acest cuvânt, hai să te învăț și această literă”.

Un ultim aspect important, pe care insista învățătoarea, este continuitatea procesului. Chiar și în clasa I, când micșorii elevi învață să scrie literele de mână, se va urma o logică similară. Se va proceda în aceeași ordine, mai mult sau mai puțin, pentru a reuși să scriem silabe, cuvinte și, ulterior, propoziții scurte. Astfel, procesul este organic și funcțional, nu o simplă enumerare.